Biroul de acasa, Bucatarie, Camera de zi, Dormitor, Hoteluri si pensiuni, Restaurante si baruri

Profile decorative tradițional românești

Dacă ți-ai petrecut copilăria la țară, la bunici, îți amintești, cu siguranță, scoarțele acelea colorate, țesute la război care îmbrăcau pereții odăii. Din păcate, covoarele tradiționale, lucrate din lână naturală, cu migală și cu multă pricepere, dispar încet-încet din locuințele țărănești, fiind înlocuite cu produse de serie, cumpărate din comerț, și asta în ciuda includerii lor în patrimoniul UNESCO.

Pornind de la frumusețea scoarțelor românești, Fabrica de Profile în colaborare cu echipa Creativ Interior a creat colecția MARAMA, un demers lăudabil ce aduce în contemporan elemente de inspirație folclorică.

Astfel, simboluri arhaice, precum crucea, colul morii sau trifoiul cu patru foi, au fost reinterpretate cu ajutorul tehnologiei moderne, putând fi integrate, într-un mod cât se poate de original, în amenajări interioare.

Colecția MARAMA include opt modele decorative ce pot fi aplicate pe perete, pe tavan sau pot fi folosite pentru a înfrumuseța piese de mobilier. Există elemente standard, gândite de studioul Creativ Interior, dar care pot fi alăturate, în moduri diverse, în funcție de gustul fiecărui client în parte.

”Așa cum prețuiesc stilul tradițional românesc, ca designer, nu am stat prea mult pe gânduri și am venit cu o completare la ceea ce poate deveni un element reprezentativ într-un interior tradițional. Și a rezultat – colecția MARAMA, prin care am încercat să readuc frumoasa tradiție și istorie, de care suntem atât de mândri noi, românii, și să creez posibilitatea de a folosi aceste simboluri într-un mod reinterpretat prin profile decorative care se pot monta atât pe perete, tavan, dar și pe mobilier”, povestește Natalia Berezovskaia, designer de interior și co-fondator al studioului Creativ Interior, referindu-se la conceptul de la care a pornit întregul proiect.

”Simbolurile folosite în colecție nu au fost alese întâmplător, fiecare element are o semnificație culturală: crucea, care înseamnă credință și religie, iar frunza de trifoi cu patru foi – norocul”, mai spune Natalia.

Așadar, indiferent că stai la casă sau într-un apartament de bloc, că ești fan al stilului clasic sau că dimpotrivă, preferi liniile simple, specifice decorurilor scandinave, poți să îți personalizezi locuința, apelând la aceste elemente inspirate din folclorul românesc. Variantele în care le poți folosi sunt infinite, ține doar de creativitate. Secretul stă în a accentua anumite zone din casă, fie că vorbim de dining, dormitor sau chiar holul de la intrare, având însă grijă să păstrăm un echilibru vizual și cromatic.

 

Cei de la Creativ Interior au realizat câteva randări 3D pentru a-ți face o idee asupra modului în care poți folosi elementele din colecția MARAMA în amenajarea locuinței, iar sugestiile nu au cum să nu te inspire.Colecția MARAMA urmează să fie lansată oficial miercuri, 28 martie, la adresa Strada Baicului, nr. 80 (în incinta Electronica Industrială), clădirea Elcomp, Corp C, etaj 3, București. Evenimentul se adresează tuturor celor care prețuiesc istoria și tradiția românească, designerilor și arhitecților care știu cum să pună în valoare aceste simboluri, dar și furnizorilor care vor să vină pe piață cu un produs original.

”Colecția MARAMA este un proiect prin care încercăm să aducem în actualitate simboluri străvechi, păstrate de generații. Ne-a inspirat, în mod deosebit, scoarța tradițională românească. De aici am preluat motive încărcate de semnificații pe care am încercat să le aducem în prezent”, a explicat Dan Panciu, CEO Fabrica de Profile.

Mi-a plăcut ideea acestor profile decorative. O modalitate simplă, dar de efect, de a aduce în locuința ta simboluri autentic românești. Este îmbucurător că tradiția reprezintă, în continuare, o sursă de inspirație.

 

Articol preluat de pe: http://www.fabrikadecase.com/profile-decorative-inspirate-din-scoarta-traditionala-romaneasca/  Un site cu multe informatii interesante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *