General

Istoria rozetelor – idei interesante ce s-au pierdut de-a lungul timpului

În portofoliul nostru, găsești, din iulie 2020, rozeta de poliuretan de 90 cm diametru.

Iar dacă te interesează detaliile tehnice, găsești aici întreagă gama de rozete pe care o punem la dispoziția ta.

În ceea ce privește acest element arhitectural, istoria sa este legată de zbuciumatul Ev Mediu, iar dacă noi folosim rozetele pentru plafon, în acele vremuri tulburi rozeta era element de protecție – nu doar de decor – și separa zone foarte clare specifice arhitecturii catedralelor. 

Rozasă (uneori, rozace) termen utilizat în arhitectură și în decorare (din franceză rosace), este o fereastră circulară în formă de trandafir, executată într-un zid, într-un spațiu ce delimitează și separă o încăpere de alta, într-un perimetru de ocrotire a omului de căderi, executat cu scopul de a fi o barieră de protecție plasată lângă o scară, o zonă de odihnă necesara atunci cand urcai nesfarsitele scări, cu traforuri în piatră, împodobită cu vitralii, caracteristică pentru catedralele și bisericile gotice, așezată pe fațada lor.

Din punct de vedere istoric, cuvântul «rozasă» a fost rezervat în mod oficial decorului sculptat, desenului executat ca ornament pe un perete iar cuvântul se traduce literalmente «trandafir» nișă, fenestraj, loggia, arcadă «în formă de floare».

sursa: www.explorewithed.co.uk

Una din cele mai spectaculoase rozase din lume o are Catedrala „La Seu“ din Palma de Mallorca, cu un diametru de 12,55 m.

Rozeta Aripile lui Rafael – Catedrala La Seu, Palma de Mallorca

Simbolul Rozetei

Filozofic vorbind, rozetele ni se prezintă ca prototipuri ale modului cum se construiește ordinea în diferite aspecte ale vieții, structura lor fiind determinată de principii ale geometriei, numerelor și răspândirii luminii.

Rozeta se dezvoltă pornind de la un punct germinativ, centrul, model al vieții care se propagă. Fiecare fragment din rozetă este o reprezentare consacrată a unui număr – adică a unui principiu ordonator – care asigură creșterea și transmiterea germenului originar.

În catedrala Notre-Dame din Paris, rozetele sunt construite în strânsă legătură cu semnificațiile punctelor cardinale, simbolizând prin structura și tonalitatea lor etapele evoluției cosmice. Astfel, rozeta de nord oferă o imagine a originilor Lumii, a haosului primordial, cea de la sud reproduce etapa instaurării principiilor cosmice, a creșterii ordonate și ritmice, iar rozeta de vest rezumă punctul final al evoluției.     

Prin analogie, la nivelul omului, forma radială a rozetelor – de multe ori cruciformă sau spiralată – este relaționată cu imaginea unui model de viață ordonator, cu aspirația către un întreg coerent, resimțită de fiecare dată când apare un dezechilibru.

Totodată, modelul radial al rozetelor sugerează existența a numeroase drumuri care pot să ne conducă spre propriul centru, iar calea deschisă de acest proces de autocunoaștere ne va oferi mai apoi posibilitatea să intrăm în contact cu realități foarte ample ale vieții.

Prin poziția lor în catedrală, vitraliile și rozetele determină o iluminare specifică a interiorului în fiecare moment al zilei și al anului, putându-se observa cu ușurință schimbări în culorile lor în funcție de ora din zi și chiar, în anumite cazuri, în funcție de anotimp.

În unele catedrale – la Strasbourg, de pildă – trebuie remarcată o utilizare specială a luminii filtrate de vitralii.

Astfel, tratarea specială a unuia din geamuri a permis ca în ziua echinocțiului de primăvară să se proiecteze o rază verde asupra amvonului. Fenomenul nu durează decât câteva minute înainte și după miezul zilei.

Sursa: Adobe Stock

Se cuvin de asemenea menționate, în Catedrala Notre-Dame din Chartres, „cuiul” luminat pe podea de o pată de lumină proiectată printr-un vitraliu și, de asemenea, faimosul vitraliu al Zodiacului pe care soarele la răsărit îl străbate semn cu semn.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *