General

5 trenduri din design interior care dispar în 2022

2022 a venit cumva ca un punct extrem de interesant în designul interior. Spunem asta pentru că, după cum vei vedea în acest articol, 2022 pare că elimină pur și simplu o serie de tendințe care până acum erau „majore” în lumea amenajărilor. Însă o reformă era de așteptat în domeniu, după ce spațiile și-au schimbat complet însemnătatea în ultimii doi ani. Am străbătut o pandemie care a reconfigurat complet modul în care ne raportăm la spații: acasă a devenit și birou, și restaurant. Era de așteptat, așadar, ca trenduri noi să apară și cele vechi să se risipească – pentru că nevoile noastre s-au schimbat cu totul. Așadar, hai să aflăm care sunt top 5 trenduri de la care ne luăm „la revedere” în 2022.

Începem cu siguranță cu un trend în amenajări despre care am fi crezut că va fi cu noi ad infinitum. Spațiile deschise au fost extrem de iubite în amenajările interioare, însă pandemia ne-a făcut să le dăm complet uitării. În lunile de stat acasă, să nu ai intimitate și posibilitatea de a te separa de restul casei poate fi un calvar.

Imaginează-ți numai să lucrezi de acasă cu partenerul tău (și să fiți amândoi în ședințe), în timp ce cei mici fac școală online. Da – întocmai de asta le spunem caselor open-space „la revedere” și îmbrățișăm din nou pereții și spațiile separate.

Ne-a plăcut mult griul. Nuanțele neutre precum gri, bej și alb au fost mereu extrem de populare și îndrăgite, însă astăzi griul își pierde din popularitate. De fapt, toate nuanțele neutre apun ușor-ușor din preferințele noastre, toate în defavoarea…culorii! Culoarea ne aduce la viață, ne încântă simțurile, ne oferă energie. Așa că timpurile în care casele noastre erau complet neutre-gri se cam sfârșesc.

Până în 2020, dacă mergeai în vizită în 5 case, 3 dintre ele aveau garantat bucătăriile all-white. Ai surâs când ai citit asta? Poate și bucătăria ta e all-white. Și nu te condamnăm – și noi am avut acest moment în care o bucătărie all-white părea cea mai bună alegere. Însă astăzi un spațiu all-white este un trend relativ alungat, din motivul prezentat mai sus. Oamenii vor culoare. Asta ne aduce la viață.

Casele minimaliste extrem de populare în anii 2015-2019 par astăzi ceva de care aproape fugim. Nu, minimalismul nu dispare complet, însă nici nu mai e o alegere principală atunci când vine vorba de amenajările interioare. În schimb, în locul lui vine cu încredere fratele mai bogat – maximalismul, unul dintre trendurile care creează fascinație și în 2022.

În 2019, stilul industrial devenise în amenajările industriale ceva „super cool” – fiecare casă industrială pe care o vedeam pur și simplu ne făcea să ne mirăm. Era ceva diferit, unic, ceva-altceva. Însă cu cât mai mulți oameni au adoptat acest stil, parcă altceva-ul a devenit comun. Dar acesta nu e singurul motiv pentru care stilul industrial e un trend care dispare. Motivul e că stilul acesta este extraordinar de sobru și imaterial; iar după evenimentele prin care am trecut, vrem case calde, care să ne cuprindă ca într-o îmbrățișare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *