General

Idei de amenajare a bucatariei de vara: Imagini, Stiluri si Sfaturi

Vara este acea perioadă pe care o așteptăm tot anul. Iar când vine, uneori ne surprinde. Lunile de vară pot fi adesea fierbinți, în adevăratul sens al cuvântului. De aceea, din cauza atmosferei sufocante – de multe ori simțim nevoia de a ieși din casă. Avem nevoie de o gură de aer proaspăt, care să revigoreze tot organismul și să ne limpezească gândurile.

În acest sens – bucătăria de vară vine ca un răspuns nesperat. Este foarte practică pentru momentele în care luăm masa în familie sau alături de prieteni. Mai mult decât atât, weekend-urile relaxante pot începe în aer liber. De pildă, cafeaua, atunci când este servită în adierea vântului, devine mult mai gustoasă. Așa se spune – cel puțin, dar tindem să credem că este întocmai acestor spuse.

Dacă plănuiești amenajarea unei bucătării de vară – ne dorim să îți fim alături. Iată câteva sfaturi utile și informații care să îți ofere inspirația de care ai nevoie.

Bucataria de vara: unde poate fi amenajata?

Adevărul este că bucătăria de vară poate fi amenajată oriunde îți dorești. Totul depinde de preferințele tale și de viziunea pe care o ai. Totuși, înainte de a începe amenajarea propriu-zisă, asigură-te de funcționalitatea bucătăriei. În final, acesta este cel mai important aspect: să fie practică și să răspundă nevoilor tale.

Amenajarea bucatariei de vara ca extensie a casei

Bucătăria sub formă de extensie a casei este cea mai la îndemână variantă. Dacă spațiul exterior nu îți permite o amenajare amplă, un perete liber al casei ar trebui să fie de ajuns. În cazul de față nu vei mai avea nevoie de un racord special la utilități. Conectarea la apă, gaz și electricitate pot fi realizate mult mai ușor, într-un timp scurt. O măsuță și câteva scaune pot alcătui locul în care se servește masa împreună cu cei dragi. În plus, un blat de chiuvetă, aragazul sau chiar un grătar pot completa peisajul.

Există multe beneficii ale unei astfel de bucătării extinse. Cel mai important este acela că ai în permanență acces la interiorul casei. Orice situație neașteptată poate fi rezolvată în timp util, fără un deranj prea mare. Ba mai mult, când vremea nu mai este așa cum ai vrea să fie, sufrageria este la doi pași distanță. Costurile pentru o astfel de amenajare sunt mult mai reduse decât în cazul bucătăriilor din curte.

Amenajarea bucatariei de vara in curte

Tuturor ne plac spațiile vaste, care ne permit să ne desfășurăm după bunul plac. Dacă dispui de o curte spațioasă, opțiunile de amenajare a bucătăriei sunt multiple. Desigur, așa cum menționam anterior – trebuie realizat racordul la gaz, apă și electricitate. Așadar, noua bucătărie ar trebui să se afle în proximitatea casei pentru a facilita tot procesul.

Dincolo de acest inconvenient, vei putea beneficia de un spațiu mai mare pentru luatul mesei. Nu va mai trebui să așezi totul pe un colț, ci dimpotrivă: va fi loc pentru toate. Costurile sunt mai ridicate, dar depind doar de ambientul pe care ți-l dorești. Practic, singura limită este imaginația ta, așa că poți avea orice design îți dorești. Iar dacă nu știi de unde să începi, simte-te liber să te inspiri din cele câteva idei de amenajare propuse de Fabrica de Profile.

Amenajarea bucatariei de vara cu terasa

Orice ai alege, nimic nu se poate compara cu o bucătărie de vară cu terasă. Beneficiile și dezavantajele sunt asemănătoare cu cele regăsite la amenajarea de curte. Diferența notabilă este că vei putea servi masa indiferent de vremea de afară. Dacă iubești natura – o terasă și mesele acompaniate de sunetul ploii te vor face să o îndrăgești și mai mult.

Amenajarea bucatariei de vara in spatii neamenajate

Cu siguranță că bucătăria poate fi amenajată în multe alte moduri. Dacă ești o fire nonconformistă – poți transforma în bucătărie aproape orice spațiu liber care îți trece prin minte. Spre exemplu, un hambar vechi și nefolosit poate fi restaurat. Păstrarea aspectului exterior nu e necesară, dar cu siguranță va fi elementul distinctiv față de orice altă bucătărie. Desigur că spațiul interior trebuie restructurat, utilat și amenajat, dar impresia rustică este unică.

Există și alte moduri de amenajare a bucătăriei: în vechiul garaj, într-o debara exterioară sau chiar lângă piscina din spatele casei.

Tipuri de bucatarii de vara

Bucătăria de vară poate fi de mai multe feluri. În funcție de structura construcției și a utilităților de care dispune, iată câteva dintre variantele pe care le ai la dispoziție.

Bucatarii de vara inchise

Dacă îți dorești să fii protejat de schimbările climatice spontane – bucătăriile de vară închise oferă tocmai acest avantaj. Totuși, ideea de natură este mult constrânsă. Practic, bucătăria de vară devine asemenea celei clasice, cu mențiunea că nu mai este în interiorul casei.

Avantajul este că poate fi întreținută destul de ușor, datorită faptului că nu există factori exteriori care să perturbe activitatea obișnuită. Pentru cei care își doresc bucătăria de vară închisă, dar vor să se bucure și de natură, pereții de sticlă sau ferestrele de dimensiuni mari pot oferi această senzație.

Bucatarii de vara neacoperite

Acest tip de amenajare exterioară este specific zonelor cu un climat constant, predominant temperat. Altfel, riscul ca intemperiile să afecteze interiorul este mare. Deși bucătăria poate fi acoperită și temporar, fie cu prelate, fie cu alte improvizații de sezon – eficiența lor este mult mai mică decât a unui acoperiș construit.

O bucătărie de vară neacoperită beneficiază la maximum de lumina naturală, motiv pentru care vei folosi curentul electric doar după ce lasă seara.

Bucatarii de vara tip foisor

În rânduri românilor, foișorul este una dintre variantele cele mai frecvent utilizate. Structura acestuia este versatilă. Astfel, acoperișul nu permite precipitațiilor să pătrundă în interior.

Lipsa pereților oferă posibilitatea celor care stau înăuntru să se simtă mai aproape de natură. Prin aceste locuri poate pătrunde ploaia, dar mult mai greu. Aceste situații pot fi evitate prin alegerea unor dimensiuni potrivite – astfel încât scaunele, băncuțele și masa să fie cât mai aproape de centrul foișorului. Ploaia nu va mai strica mesele în familie.

Stiluri de amenajare a bucatariei de vara

Ca structură, bucătăria poate lua doar câteva forme. Când vine vorba de design însă, stilurile sunt numeroase și pot mulțumi cele mai pretențioase gusturi. 

Idei de amenajare a bucatariei de vara in stil rustic

Stilul rustic este pentru cei care profită de orice ocazie pentru a se simți mai aproape de natură. În esență, bucătăriile amenajate în stil rustic sunt bogate în texturi. Lemnul este elementul principal, dar în jurul lui pot fi adăugate diferite vase și articole de decor din cupru sau lut; țesăturile sunt și ele folosite frecvent.

Mobilierul solid este o altă caracteristică a stilului. Formele nefinisate și neregulate oferă impresia unui picnic autentic la marginea pădurii.

Amenajarea bucatariei de vara moderne

Pentru casele nou construite – stilul modern este cel mai des utilizat. Ca materie primă, de cele mai multe ori sticla este asortată cu inoxul. Acesta este și motivul pentru care bucătăriile moderne par mai luminoase, spre deosebire de cele rustice. Electrocasnicele inteligente sunt prezente în număr mare, iar mobilierul este în ton cu decorul. 

Amenajarea bucatariei de vara in stil minimalist

Este important de spus că stilul modern și cel minimalist se aseamănă într-o mare măsură. În multe situații, ele sunt confundate, lucru care nu este neapărat greșit. Minimalismul a câștigat tot mai mulți adepți și este puternic reprezentat în casele construite recent – acesta fiind și motivul confuziei dintre stiluri. 

Principalul element distinctiv constă în cantitate. Stilul minimalist presupune un spațiu bine organizat, cu foarte puține elemente decorative și cu un număr redus de culori. Practic, totul se comprimă, iar specialiștii cred că acest tip de design se opune stărilor de agitație.

Bucataria de vara in stil mediteranean

Un alt stil apreciat la nivel global este cel mediteranean. Ca în cazul stilului rustic, acesta integrează tonuri regăsite în natură. Albastrul mării, violetul lavandei și nuanțele citricelor sunt cele mai întâlnite. Pot fi asortate ușor cu alb și produc o atmosferă de vacanță. Designul se completează cu confortul, iar impresia de plajă este garantată.

Sfaturi privind configurarea spatiului intr-o bucatarie de vara

Indiferent de forma bucătăriei tale de vară, spațiul este important. Așadar, înainte de a începe amenajarea, ai grijă cum îl gestionezi. De exemplu, o bucătărie cu insulă asemenea celor din filme nu este o idee potrivită dacă nu dispui de un spațiu vast în centru. Tot pentru încăperile mici sunt recomandate și spațiile de depozitare suspendate, deoarece economisesc mult loc.

În designul bucătăriilor există o regulă nescrisă cunoscută sub numele de “triunghiul optim”. Aceasta presupune ca cele mai utilizate zone, respectiv chiuveta, aragazul și frigiderul să fie amplasate în formă de triunghi. Accesibilitatea crește, iar gătitul devine o experiență mai plăcută. În plus, nu uita să așezi blaturile de lucru între aragaz și chiuvetă în așa fel încât să fie practice. Îți vor fi de folos.

Alegerea materialelor potrivite in amenajarea bucatariei de vara

Materialele pe care le vei folosi depind de stilul pe care dorești să îl implementezi. Dacă îți dorești ceva rustic – lemnul sau imitațiile de lemn sunt alegerea potrivită. Stilurile moderne se folosesc mai mult de sticlă și alte materiale neutre, atât lucioase, cât și mate. În cazul stilului mediteranean – materialele variază. Pot fi integrate o serie de materiale fără a afecta designul într-un mod negativ.

Amenajarea bucatariei de vara: elemente decorative

Orice refugiu are nevoie de personalitate. Bucătăria de vară nu este o excepție, fapt pentru care are nevoie de elemente decorative. Florile sunt cele mai prezente, datorită prospețimii pe care o oferă încăperii, dar opțiunile nu se opresc aici. Poți folosi tablouri, sculpturi și orice alt element decorativ care îți trece prin cap.

Cum sa alegi fata de masa si accesoriile

În cazul în care bucătăria de vară este amenajată în stil rustic – nu uita să adaugi elemente tradiționale. Masa din lemn se va asorta mereu cu o față de masă care provoacă nostalgie.

Pentru celelalte stiluri caută să adaugi accesorile care construiesc o poveste; cele care te fac să te simți în vacanță, în locul tău preferat.

Alegerea mobilierului pentru bucataria de vara

Cum îți vezi bucătăria? Dacă îți dorești ca ea să fie un spațiu impunător – alege mobilierul din lemn masiv. Poți opta pentru modelele finisate sau pentru cele nefinisate. În schimb, dacă tot ce vrei este eleganță – poți merge pe niște articole de mobilier ușoare, cu detalii bine conturate. Materialul este esențial în obținerea efectului dorit.

Amenajarea bucatariei de vara cu aparate si electrocasnice potrivite

Este firesc să ai nevoie de ajutor în bucătărie. Electrocasnicele potrivite pot salva timp prețios. Espressorul de cafea, blenderul și storcătorul de fructe pot fi utile pentru micile plăceri zilnice. În ciuda acestui beneficiu, nu încărca spațiul doar cu electrocasnice. De pildă, dacă nu folosești espressorul mai deloc, economisește spațiul pentru alte ustensile utile. Simpla lui prezență nu îți va face poftă de cafea.

Avantajele pe care le poate oferi o bucatarie de vara

O bucătărie de vară vine în completarea celei clasice. Astfel, în timpul verii vei putea avea o atmosferă mai plăcută când servești masa în familie, dar și o experiență de gătit deosebită. Totodată, natura va fi mai aproape de tine, iar temperaturile arzătoare ale sezonului cald nu vor mai fi sufocante. Cea mai mică adiere de vânt te poate salva.

Sfaturi privind protejarea bucatariei de vara in sezonul rece

În cazul bucătăriilor acoperite/închise, întreținerea nu necesită condiții speciale. Precipitațiile nu vor afecta mobilierul și articolele decorative. Totuși, dacă alegi bucătăria de vară cu terasă, cea fără acoperiș sau foișorul – acoperirea sezonieră cu ajutorul prelatelor poate ajuta, iar obiectele sensibile pot fi adăpostite la loc sigur.

Mai importante sunt însă materialele de construcție. Rezistența lor la intemperii este obligatorie, fiind nevoie doar de materiale pentru exterior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.