General, Hoteluri si pensiuni

Amenajare cameră de hotel – Reguli, sfaturi și idei 

Pentru a îmbunătăți imaginea și brandul hotelului tău, dar și pentru a crea oaspeților o experiență cu adevărat memorabilă, investiția într-un plan de design interior este poate cel mai important pas pe care îl poți face.

Orice cameră de hotel trebuie să aibă personalitate, așa că am adunat în rândurile de mai jos toate detaliile pe care trebuie să le iei în considerare, stilurile pe care le poți aborda, precum și câteva sfaturi cu privire la implementarea detaliilor decorative și importanța lor într-o amenajare.

Cum alegi conceptul de amenajare pentru hotel? 

Alegerea unui concept potrivit pentru amenajarea unui hotel se ghidează foarte mult după câteva principii importante care pot influența experiența oaspeților. Iată care sunt principalele criterii:

  • Publicul țintă: este foarte important să cunoști îndeaproape tipologia clientului tău și să te întrebi care sunt așteptările lui, cu ce scop vine în hotelul tău, care îi sunt activitățile preferate, precum și care este atmosfera pe care o preferă;
  • Spațiul disponibil: chiar dacă nu crezi, spațiul pe care îl ai disponibil pentru amenajarea hotelului, atât ca dimensiuni, cât și ca împărțire, poate influența conceptul ales;
  • Serviciile hotelului: înainte de a începe amenajarea, trebuie să îți fie clar ce fel de servicii le vei pune la dispoziție oaspeților tăi. Poți alege să le oferi experiențe tip SPA, ședințe de înot, sesiuni de shopping și poți chiar crea zone specifice pentru luat masa (restaurante, baruri etc.).

Idei de stiluri și concepte pentru hotel

Amenajare hotel in stil modern / contemporan 

Un hotel în stil modern, contemporan, va ieși în evidență datorită simplității sale. De regulă, o astfel de amenajare se caracterizează prin liniile simple, curate, culorile neutre, uneori combinate chiar și cu mici pete de culoare, dar și prin mobilierul minimalist care pune accent pe confort, dar și funcționalitate.

În domeniul hotelier este important ca tapițeria și textilele folosite să fie de foarte mare calitate, să existe multe surse de iluminare, iar detaliile de design să fie cât mai minimaliste și natural încadrate în amenajare. Un astfel de stil este potrivit pentru domeniul business, dar și pentru familiile cu copii mici, deoarece spațiul poate permite instalarea unui pat suplimentar sau a unui pătuț de călătorii.

Amenajare hotel in stil clasic 

Eleganța și rafinamentul sunt specifice amenajării clasice. Astfel că, pentru a amenaja un hotel ținând cont de acest stil, este important să te asiguri că publicul tău țintă este alcătuit din persoane serioase, preponderent din domeniul business.

Paleta de culori folosită este una elegantă, din care nu lipsesc nuanțele de bej, crem, verde, vișiniu, chiar și olive. Pe lângă culori, ornamentele specifice stilului clasic, stucaturile, cornișele, tapetul sau mobilierul din lemn masiv, cu picioare sculptate, sunt nelipsite dintr-o astfel de amenajare. Totuși, ai grijă să nu aglomerezi, prea mult, spațiul.  

Amenajare hotel in stil eclectic

Stilul eclectic îmbină cu succes caracteristicile mai multor stiluri – de la culori, forme, texturi și chiar imprimeuri. O astfel de amenajare nu implică restricții, însă trebuie acordată o mai mare atenție asupra procesului. Este important să adaugi cât mai multă culoare, să optezi pentru finisaje diverse – de la marmură, la ratan sau chiar lemn brut – să folosești diverse surse de iluminare și cât mai multe accesorii, precum sunt pernele sau păturile cu elemente decorative.

Asociază într-un mod cât mai plăcut vizibil fiecare formă sau culoare folosită și vei avea o amenajare eclectică perfectă. Pentru că stilul este ușor mai nonconformist, hotelul amenajat astfel va fi, cel mai adesea, frecventat de către persoane tinere, din domeniul business, și nu numai. 

Amenajare hotel in stil mediteranean

Stilul mediteranean presupune un ambient relaxant și o combinație unică de elemente rustice și moderne. Materialele naturale, precum este bumbacul, ratanul sau inul, folosite cu creativitate, vor crea un cadru confortabil și plăcut.

Este bine să integrezi piese de mobilier cât mai simple, fără prea multe elemente decorative, realizate din lemn masiv, de mango sau chiar ratan. În ceea ce privește decorațiunile, folosește cât mai multe vaze din ceramică, tablouri cu elemente și peisaje marine, scoici sau chiar elemente din sticlă. Toate aceste elemente vor oferi cu succes hotelului o atmosferă mediteraneană pe cinste.

Amenajare hotel cu finisaje de lux

Un hotel amenajat cu ajutorul unor finisaje premium și elemente de designer va fi întotdeauna alegerea ideală pentru persoanele din domeniul business. Culorile predominante într-o astfel de amenajare variază în funcție de rezultatul pe care îl dorești la final. Totuși, există câteva combinații cu care nu vei da greș niciodată: folosește nuanțe de alb, crem, bej, chiar și negru pentru a oferi acel aspect sofisticat și elegant încăperilor.

Pentru un plus de personalitate și eleganță, include accesorii aurii sau argintii, indiferent că acestea sunt în corpurile de iluminat, ramele tablourilor, ori a altor accesorii decorative. Iar dacă îți dorești culori puternice, care să transmită puțin rafinament și dramatism, îndreaptă-te către albastru, burgundy sau verde smarald.

Alegerea culorilor în designul unei camere de hotel

Când vine vorba despre alegerea culorilor pentru amenajarea camerelor de hotel, trebuie să știi că există și conceptul de psihologia designului hotelier care se folosește de emoțiile oaspeților1. Pentru o amenajare cu adevărat surprinzătoare, care să simbolizeze armonie și puritate, folosește nuanțe de verde și alb.

Culoarea roșie, o nuanță cu personalitate puternică, este prea rar întâlnită în amenajări. Însă ea stimulează apetitul și creativitate – numai bună de folosit în restaurante. Albastrul este și el folosit în amenajări datorită sentimentelor de încredere și pace pe care le aduce locului. Dacă nuanțele puternice nu sunt chiar pe placul tău, te poți juca în continuare cu cele neutre și cu mici accente de culoare pentru a ajunge la rezultatul dorit.

Cum amenajăm diferitele spații ale hotelului

Când te gândești la amenajarea unui hotel, inevitabil trebuie să iei în considerare aplicarea aceluiași stil atât pentru decorul camerelor, cât și pentru holul și recepția hotelului, dar și pentru încăperile extra din dormitoare, precum sunt băile, ori cele care oferă servicii speciale – zona de SPA sau restaurantele.

Cum amenajăm baia camerei de hotel 

Baia, la fel ca întreaga cameră de hotel, trebuie să pună accent atât pe funcționalitate, cât și pe estetică. În funcție de stilul de amenajare abordat, este important să introduci elemente decorative sau chiar finisaje și în baie, pentru a avea acea continuitate vizuală. Obiectele sanitare și mobilierul trebuie să fie durabile, practice și ușor de întreținut. Pe lângă aspectele ce țin de design, ține cont că baia trebuie să fie bine ventilată și încălzită. Un sistem eficient de ventilație și un calorifer potrivit sau chiar încălzirea în pardoseală, vor conta pentru oaspeții tăi.

Cum amenajăm holul hotelului

Amenajarea unui hol poate fi o adevărată provocare dacă nu știi de unde să-l apuci. De exemplu, pentru o amenajare coerentă, este important să cunoști cât mai bine spațiul – forma lui, dimensiunile, cum este iluminat, precum și care este funcționalitatea lui. În funcție de aceste criterii, poți opta pentru decorarea locului cu piese de mobilier suspendate sau multifuncționale, chenare, oglinzi și covoare lungi pentru a crea acea senzație de mărire a spațiului, precum și plante, lumânări sau alte mici elemente decorative.

Materialele alese sunt și ele extrem de importante. În funcție de stilul holului, optează pentru lemn, sticlă, marmură, piatră sau metal. Ține cont de funcționalitatea spațiului și instalează zone de lounge – mese și scaune confortabile – acordă atenție sistemului de iluminare și creează cât mai multe zone în care oaspeții să poată aștepta în confort.

Cum amenajăm recepția hotelului 

Modul în care este amenajată recepția unui hotel este în strânsă legătură cu spațiul pe care îl ai la dispoziție, tematica locului, precum și cu stilul de design interior și exterior abordat. Crearea unei zone armonioase și primitoare este un pas foarte important, deoarece recepția este prima zonă din hotel pe care oaspeții o întâlnesc. Alege mobilierul în funcție de stilul amenajării, însă nu încerca să aglomerezi încăperea prea mult. Trebuie să existe un flux concret, așa că, pe lângă coerența din punct de vedere design, nu uita să montezi și câteva elemente de signalistică care să îi ajute pe cei care trec pragul locației să se orienteze mai ușor. 

Cât de importantă este alegerea design-ului de interior potrivit pentru camera de hotel? 

Designul interior are un rol foarte important pentru camerele de hotel. El poate influența experiența clienților tăi, dar și modul în care ei se simt pe timpul cazării. Chiar dacă poate părea un moft, designul interior este, de fapt, un must atunci când vine vorba despre domeniul ospitalității. Luând în calcul toate detaliile și acordând atenție tuturor elementelor, de la spațiu, culori, stil, tip de iluminat, decorațiuni, mobilier și finisaje, te vei asigura că designul interior ales este unul rezistent, practic și ușor de întreținut.

Importanța detaliilor în amenajarea interiorului și a camerelor hotelului 

Detaliile decorative sunt importante în amenajările interioare deoarece oferă un plus de personalitate și autenticitate încăperilor. Când te gândești la detalii, sigur îți vin în minte doar paletele cromatice, tapițeriile, decorațiunile interioare sau texturile folosite. Însă există și alte accente de interior pe care le poți integra în amenajarea camerelor de hotel. De exemplu, cornișele sau baghetele de colț vor oferi un cadru fiecărei încăperi.

Decorațiunile

Ca în orice fel de amenajare, decorațiunile cântăresc foarte mult. Tocmai de aceea încurajăm folosirea a cât mai multe elemente decorative care să aducă la viață fiecare cameră de hotel. Evident, este foarte important stilul abordat, pentru a te asigura că nu combini elemente din stiluri total diferite, așa că partea aceasta poate dura puțin mai mult când vine vorba despre implementarea ideilor. Șemineele decorative, plantele mari și verzi, tablourile statement sau lumânările tip figurine sunt niște decorațiuni îndrăznețe, pe care cu greu le regăsești în amenajările interioare ospitaliere.

Corpurile de iluminat 

Corpurile de iluminat pot fi elementele principale când vine vorba despre decorul camerelor de hotel. Pe lângă faptul că acestea se găsesc într-o mulțime de forme, dimensiuni și culori, poate cel mai important este că le poți asocia cu diverse rozete decorative pentru tavan, în funcție de stilul abordat. Așa vei putea oferi și mai multă personalitate camerelor. 

Textura

Texturile folosite într-o amenajare pot schimba complet percepția oamenilor asupra întregii încăperi. De exemplu, cu ajutorul panourilor decorative 3D poți crea diverse puncte de accent, oferind astfel camerei un aspect modern și tridimensional. Avantajul lor este că sunt foarte versatile, pot fi vopsite în orice nuanță îți dorești, transformă orice perete simplu într-un punct de interes și pot fi integrate, cu succes, în amenajările eclectice sau moderne.

Izolarea fonică 

Confortul și intimitatea persoanelor cazate în hotel sunt extrem de importante. Izolarea fonică este o măsură pe care trebuie să o iei încă de la începutul proiectului, folosind materiale și tehnici adecvate. Este bine de știut faptul că izolarea se poate realiza nu doar la nivelul pereților, ci și la nivelul pardoselii, a ușilor și chiar a ferestrelor. Așa că, poate cel mai important detaliu pentru o cameră de hotel, pe lângă funcționalitatea design-ului, este reducerea tuturor surselor de zgomot ce pot fi prezente în interiorul hotelului.

Sfaturi privind amenajarea camerei de hotel

Camera de hotel trebuie să inspire și să expire relaxare, indiferent de stilul ales pentru amenajare. Decorațiunile, culorile, mobilierul și sursele de lumină trebuie să reprezinte în totalitate hotelul, așa că toată atenția ta ar trebui să se îndrepte spre aceste detalii, dar și spre partea mai puțin creativă – cea tehnică.

Orice sfat ai respecta din cele menționate anterior în articol, trebuie să știi că poți aduce totul sub bagheta ta personalizată. Ține cont de spațiul disponibil, de tematica și funcționalitatea locului și colaborează, încă de la început, cu o echipă profesionistă care să-ți fie alături la orice pas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *