General

Neutral-glam: amenajări tomnatice cu ajutorul profilelor decorative

Ce alt moment este mai prielnic pentru redecorări și reamenajări decât venirea unui nou sezon? Chiar dacă gândul încă ne zboară uneori la zilele călduroase de concediu, din destinația favorită, nu putem să nu recunoaștem: amenajările cu tentă tomnatică sunt, probabil, printre preferatele noastre.

Nuanțele cald-neutre au acel „altceva” care ne fascinează: sunt extrem de simple, și, cu toate acestea, par că aduc o energie aparte în spațiile noastre. Nuanțele de toamnă îmbrățișează spațiul într-un fel inedit, și, partea cea mai bună: îi aduc un aer ultra-glam.

Cui nu îi place o amenajare unitară, în care fiecare piesă curge în continuarea celeilalte, simfonia aceasta desfășurându-se pe un fundal bej? Noi cu siguranță le adorăm, mai ales dacă sunt implicate și profilele.

Mai jos avem un apartament suedez cu variațiuni de bej și tonuri „rusty” – pentru noi, spațiul acesta este definiția toamnei, dar și a confortului. Iată cât de elegant și chic pare acest spațiu în aparență simplist, cât de confortabil arată traiul aici – simplitate, claritate, stare de bine.

Un apartament în care îți bei cu mai mare dragul ceaiul în după-amiezile ploioase, nu? Bineînțeles, se resimt puternic inspirațiile nordice – iar profilele decorative nu lipsesc din nicio încăpere: brâurile de pe tavan sunt accentele care dau acel aspect elevat și elegant apartamentului.

Apartamentul scandinav din imaginile de mai jos poate fi descris simplu într-un cuvânt: cozy. Deși, dacă îl analizăm mai în detaliu, vom vedea că amenajarea este una super-versatilă, care „își găsește locul” în absolut fiecare sezon – avem, într-adevăr, nuanțe neutre de toamnă, însă fuziunea dintre materiale este cel puțin interesante: materialele pe care le asociem cu sezonul friguros s-au contopit cu cele populare vara – vezi acele fotolii superbe din rafie?

Iar profilele decorative s-au folosit într-o manieră subtilă, dar care face diferența: tavanul e frumos acompaniat de un detaliu fin și subtil. Iar masca de șemineu – nu credem că mai e nevoie de cuvinte. Arată de-a dreptul magic.

În final, am pregătit o amenajare pentru cei care își doresc o amenajare tomnatică (aparent) neutră, dar with a twist: adică pentru cei mai îndrăzneți, care nu asociază doar bejurile și nuanțele de maro cu toamna. O altă nuanță pe care o poți îmbrățișa în casa ta în acest sezon este bleumarinul dens, bogat, masculin; verdele-pădure este o alegere la fel de sigură și spectaculoasă.

Iar ca profil arhitectural obligatoriu în acest sezon, trebuie neapărat să îți cumperi masca aceea de șemineu. Da, chiar dacă nu ai șemineu, pentru că o poți folosi în multe alte moduri.

Cu ce asociem toamna? Cu nuanțele de bej, maro, crem, gri, cu un off-white strălucitor. Dar, în același timp, o mai asociem și cu nuanțele dense, cărnoase, vii: bleumarinul, verdele-pădure și terracota sunt trei dintre favoritele noastre în acest sezon. Iar masca de șemineu este, cu siguranța, vedeta în toamnă și iarnă. Nici nu mai e nevoie să explicăm de ce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *