General

Scurt istoric al mesei de Crăciun

Americanii au curcanul, nemții au gîsca, francezii au foie gras, italienii au panettone, spaniolii au mielul, iar noi, românii, avem porcul.

Am putea începe așa acest articol despre masă de Crăciun. Însă, noi avem un istoric cultural profund adunat în jurul sărbătorii Crăciunului, iar dacă vei caută adînc în inima, vei constata că, oricât de bun e curcanul și de fancy e foie-gras-ul, liniștea sufletească te învăluie doar la aburii amintirilor cu porcul încălecat, pomană-porcului însoțită de mămăligă caldă, colindatul prin nămeții care s-au pierdut în încălzirea globală.

Iar despre acesta dorim să vă povestim aici.

„Însemnătatea pe care o acordăm, în România, mesei de Crăciun este reflexul unei mentalităţi străvechi, consolidate prin practicarea obiceiurilor moștenite generație după generație.

Din acest punct de vedere, omul modern acţionează aproape instinctual la ceas de sărbătoare, fiindcă îşi dă seama că «vine o vreme când nu poţi fi altfel».

Acest mare popas al timpului – sărbătoarea – este prin el însuşi şansa recuperării părţii emoţionale din fiinţa umană, căci, în asemenea momente, un produs alimentar te hrănește nu numai trupeşte, ci şi spiritual.

La sărbători, înţelegem că există momente în viață când toate aceste competenţe moștenite se reactivează, îşi dau mâna, pentru a contribui la valorarea simbolică a timpului.

Spre deosebire de noi, bunicii și străbunicii noștri ştiau să acorde fiecărui segment temporal calități diferite pentru a fi în rezonanță cu ritmurile universului și experiența înaintașilor”, explică dr. Doina Işfănoni, cercetător etnolog, istoric şi teoretician de artă intr-un articol din Ziarul Lumina şi din care prezentul material este inspirat.

Hrană „de zile mari“

Spaţiul în care se amplasa masa de Crăciun era „camera curată”, „odaia frumoasă” sau „casa dinainte”, aranjata si scuturata; se folosea masa inalta si nu cea mica, ce avea trei sau patru picioare.

Masa de Crăciun era „masa de cinste”, poziţionată, de regulă, în faţa intrării, fie între ferestre, fie înspre colțul cu lavi­țele, pentru a putea fi văzută în tot fastul ei. Fiecare aliment pus pe această masă are nu numai valoare nu­trițională, ci și importanță ceremonial-rituală.

Pe mijlocul mesei, bătrânii noştri făceau loc Colacului lui Crăciun, cel mare și rotund, împletit pe margini în multe viţe.

Alături de acesta, se mai punea un alt colac modelat cu multă grijă – Colacul Crăciuniţei, pe care se făcea, tot din aluat, un element de mare frumuseţe şi simbolism: mâinile Crăciuniţei.

Lângă colaci se rânduiau pe farfurii de ceramică preparatele din carne de porc: cârnaţii, caltaboşii, sângeretele, toba, slănina, carnea friptă.

„Strugurele lui Dumnezeu”

Bărbații se preocupau să aducă pe masă vinul și țuica.

„Vinul roşu întruchipează nu doar băutura preferată a tuturor românilor, care are virtuţile ei (şi) terapeutice, ci, în acelaşi timp, este şi un simbol al sacrificiului hristic la masa care serbează bucuria Naşterii Mântuitorului”, adaugă dr. Doina Işfănoni.

De asemenea, se punea un castron cu mere roşii şi galbene.

Nucile, ca fructe propriu-zise, nu stăteau pe această masă ca atare.

Ele se transformau în umplutură pentru cozonac sau pentru plăcinte. Folosirea nucilor în prepararea dulciurilor de Crăciun se leagă de străvechiul simbolism al fructului: expresie a continuităţii, a durabilităţii și a creştinătăţii, prin miezul ei în formă de cruce.

Pe alte farfurii se puneau cozonacii (un produs alimentar care apare în casele românilor în secolul al XIX-lea), nelipsitele plăcinte „poale-n brâu” cu brânză, la moldoveni, colacii cu mac sau cu nucă, în Banat și sud-vestul Transilvaniei, și celebrele plăcinte cu mere sau dovleac, specifice Munteniei şi Olteniei.

Nelipsite de pe masa Crăciunului erau și sarmalele, ordonate-n oale ca soldaţii.

În mijlocul lor se punea pentru gust fie un tip de cârnat special – în Transilvania – sau se fierbea împreună cu șorici și slăninuță împănată de pe burta porcului. Uneori sarmalele se garniseau şi cu nişte coaste zdravene de porc.

În Moldova, deşi nu era specifică mesei de Crăciun, se prepara și piftia de cocoș sau de gâscă. În multe regiuni, piftia era așezată pe masa de la Anul Nou şi, bineînţeles, la Bobotează.

În zonele piscicole, riverane Dunării, în Deltă, prin satele de pe lângă Siret și Prut, apărea şi peştele, gătit întreg, prăjit sau la cuptor. Semnificația acestui sortiment era legată de speranța pescarilor de a avea spor în prinderea peștelui și în anul care vine.

Brânza își avea şi ea locul pe masa Crăciunului.

De regulă, în comunitatea tradiţională se desfunda, cum ziceau moldovenii, „putinica” sau „bărbânţa” cu brânză (cu straturi de brânză felii şi frământată) și se așezau pe farfurie felii de jur împrejur, iar la mijloc se punea brânza frământată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.