Bucatarie

Bucătării Moderne – Amenajare bucătărie

Fie că este spațiul în care îți place să te relaxezi gătind, ori locul unde iei masa după o zi la birou, bucătăria poate fi cea mai importantă și apreciată cameră a casei tale dacă este amenajată corespunzător. 

Indiferent de mărimea ori forma sa, bucătăria poate fi concepută astfel încât să îți ofere spațiul ideal să te bucuri de hobby-ul tău și aerul primitor de care ai nevoie când servești mâncarea preferată. Pentru aceasta, ține cont de sfaturile noastre și integrează-le în amenajarea interioară a bucătăriei tale.

Cum amenajăm o bucătărie în funcție de dimensiune

Principalul punct de la care plecăm de fiecare dată când trebuie să concepem idei pentru spațiul bucătăriei este dimensiunea acesteia. 

În funcție de mărimea bucătăriei vei decide:

  • ce tip de culori să folosești, 
  • ce mobilier este potrivit,
  • și mai ales cum îl vei poziționa,

astfel încât să nu ai în final un spațiu prea încărcat sau nefuncțional și inestetic.

Bucătării mici

Deși par imposibil de amenajat, bucătăriile mici se pot transforma într-un spațiu călduros, care să te facă să te simți acasă, dar în care să te poți manifesta dacă ești pasionat de gătit. 

Pentru ca o bucătărie mică să fie și funcțională, iată câteva sfaturi pe care trebuie să le iei în considerare:


1. Optează pentru culori deschise pentru a da impresia unui spațiu mai mare – Întotdeauna nuanțele pastelate și tonurile de alb vor conferi vizual senzația de spațiu deschis, aerisit, mai mare în dimensiuni. 

Exact ceea ce ai nevoie pentru ca bucătăria ta să nu mai pară atât de mică. 

Optează așadar pentru finisaje (gresie, faianță, perdele) în nuanțe deschise, pastel, dar păstrează aceeași regulă și pentru decorațiuni. Poți alege un spațiu în care să predomine alb, crem, maro sau dacă îți dorești culori mai vii, mergi pe cele pastelate.


2. Mobilierul unei bucătării mici trebuie să fie compact și corect compartimentat – Cu siguranță nu ți-ai dori să te lovești zilnic de dulapuri impunătoare când intri în bucătărie. 

Alege deci o mobilă care să întrunească nevoile tale de depozitare, nu exagera, ci optează pentru dulapurile necesare, cu suficient spațiu pentru toate ustensilele de bucătărie.

3. Alege decoruri utile și minimaliste – Frumusețea unui spațiu este accentuată cu ajutorul elementelor decorative. 

Chiar dacă vorbim despre o bucătărie, aceasta poate fi pusă în valoare cu ajutorul unor mici accente. Totuși, în cazul unei bucătării de mici dimensiuni, trebuie să optezi pentru acele elemente decorative care să îți asigure atât înfrumusețarea spațiului cât și funcționalitatea lui. 

Poate o poliță micuță pe care să așezi câteva ghivece cu plante aromatice, frumoase pentru privitor și gustoase pentru gurmand. Optează pentru bare pe care să așezi ustensilele de bucătărie sau setul de cuțite.

Adaugă un plus de vioiciune spațiului printr-un model inedit de faianță, plasat chiar între corpurile suspendate și blatul de lucru.

Bucătării mari pătrate

Te poți considera norocos dacă ai la dispoziție un spațiu generos pentru amenajarea bucătăriei. Îl poți organiza după bunul plac, astfel bifând și confortul sporit, dar și funcționalitatea pentru ca timpul petrecut în bucătărie să fie unul apreciat. 

1. Ține cont de echilibru – Chiar dacă ai mai mulți metri pătrați la dispoziție pentru a-ți manifesta preferințele în amenajare, alege mobilier, electrocasnice și decorațiuni ce se îmbină perfect, armonizează spațiul, dar nu îl încarcă excesiv.

2. Alege trei nuanțe apropiate sau trei culori diferite – Când vine vorba de cromatica unei bucătării mari, nu trebuie să exagerezi cu prea multe nuanțe. Ideal ar fi să optezi pentru o culoare, declinată în maximum trei nuanțe, care să creeze unitate sau trei culori diferite, dar care să fie ori complementare, ori să aibă același tip de tonuri – calde sau reci.

3. Nu uita de spații de depozitare – Deși ai la dispoziție o bucătărie mare, este esențial să o compartimentezi astfel încât să beneficiezi la maximum de spațiul pentru depozitarea ustensilelor pentru gătit.

Bucătării lungi și înguste

Ai putea considera că este chiar cel mai greu de amenajat tip de bucătărie, însă o bucătărie modernă de acest gen se poate transforma într-un avantaj.

1. Poziționează mobilierul de bucătărie pe un singur perete – Astfel, vei avea totul la îndemână și îți va fi mai ușor în privința gătitului. 

2. Alege o masă pliabilă pe peretele opus mobilierului – Te poți bucura de o zonă de dining foarte chic dacă optezi pentru o masă care să se monteze de perete și să poată fi strânsă ori de câte ori este nevoie de spațiu. De asemenea, și scaunele pot fi pliabile, utilizând un suport de perete pentru momentele când este nevoie să le strângi.

3. Spațiu de depozitare deasupra mesei – Dacă ai nevoie de loc extra pentru a-ți așeza ustensilele, poți utiliza spațiul de deasupra zonei de dining. Câteva polițe plasate la înălțimea potrivită îți vor completa bucătăria.

Cum amenajezi o bucătărie în funcție de tipul de locuință

Nu toată lumea are posibilitatea unei case sau a unui apartament pe care să-l compartimenteze după bunul-plac, astfel că atunci când decizi să amenajezi bucătăria trebuie să ții cont de tipul locuinței tale. 

Este vorba despre:

  • un apartament în bloc, 
  • o garsonieră cu spațiu redus 
  • o casă cu o bucătărie generoasă? 

Iată cateva trucuri pentru a le amenaja corect pe fiecare dintre ele.

Amenajare bucătărie apartament

Atunci când vorbim despre un apartament cu două sau mai multe camere, cu siguranță avem la dispoziție un spațiu al bucătăriei fie mediu, fie mare. Deci, poți aplica cu succes regulile amenajării unei bucătării mari sau lungi și înguste. 

Te poți juca cu nuanțele, poți opta pentru piese de mobilier care să te ajute să depozitezi tot ceea ce este necesar și mai ales ai și libertate la decorat.

Multe dintre apartamentele noi prezintă bucătării de tip open-space, care comunică cu spațiul livingului. În cazul unei astfel de amenajări, ține cont ca elementele din bucătărie să se armonizeze cu zona sufrageriei.

Amenajare bucătărie garsonieră

Garsoniera este, din start, un tip de locuință în care va trebui să te străduiești să găsești cele mai bune opțiuni pentru a eficientiza spațiul. Iar bucătăria unei garsoniere este în general foarte mică sau în stil open space. 

În cazul unei bucătării mici trebuie să te limitezi la spații de depozitare compacte și funcționale, în timp ce o bucătărie deschisă va necesită o amenajare armonizată cu restul încăperii. De aceea, asigură-te că delimitezi locul în care gătești de cel în care servești masa sau în care te relaxezi. 

Cromatica încăperii este indicat să fie cât mai deschisă, cu nuanțe pastelate sau alb, crem, astfel încât să existe impresia unui spațiu aerisit. 

Amenajare bucătărie casă

Dacă ai avantajul de a-ți construi casa de la zero, atunci ai libertate în privința spațiului destinat pentru o bucătărie ca la carte. 

Un astfel de spațiu este în mod normal generos și poate fi amenajat cu stil, păstrând caracteristica funcțională pe care este normal să o aibă. 

Alege un mobilier care să se potrivească celui adoptat și în restul casei, joacă-te cu nuanțele și optează pentru elemente decorative care să adauge stil întregii încăperi. 

Ce palete de culori sunt la modă în 2020 pentru amenajarea bucătăriei?

Atunci când alegi culoarea bucătăriei tale ține cont de cât de multă lumină naturală pătrunde în încăpere. 
Ai la dispoziție o paletă largă de culori, de la cele vii la cele pământii, mate sau chiar metalice. 

O bucătărie modernă va fi amenajată în primul rând în nuanțe pastelate, alături de alb sau negru, ori culori extrem de vii precum:

  • galben, 
  • verde, 
  • albastru, 
  • portocaliu, 
  • roșu. 

Așadar, nu uita să armonizezi nuanța bucătăriei cu stilul său.  

Stil modern

Galben muștar, gri mat, negru vor crea un contrast aparte în bucătăria ta mobilată și utilată modern. 

Ai la dispoziție atât variante de design în tonuri de alb, pasteluri sau chiar culori extrem de vii, care să împrospăteze spațiul. 

Propria imaginație este singura limită a unei astfel de amenajări.

Amenajare bucătărie în negru

Deși este o non-culoare care te trimite cu gândul la ceva sobru și rigid, poate fi integrată într-o amenajare modernă a bucătăriei, mai cu seamă dacă se regăsește în combinație cu alb, crem sau gri, conferind spațiului eleganță și acel aer de nou, modern, pe care mulți și-l doresc.

Amenajare bucătărie cu roșu

O astfel de culoare puternică este ideală într-o bucătărie de dimensiuni mari, creând un contrast special. Cu toate acestea, spațiul amenajat poate părea mai redus în cazul în care optezi pentru o astfel de culoare.

Amenajare bucătărie cu galben

Tonuri calde și puternice îți vor inunda bucătăria o dată cu această culoare. Galbenul va arăta minunat în combinație cu un crem, gri sau negru, iar întregul design va căpăta aerul modern pe care ți-l dorești.

Amenajare bucătărie în mov

Cei care iubesc această culoare se vor bucura de stilul modern pe care îl conferă spațiului. Alături de tonuri de alb poate transforma bucătăria în camera ta preferată.

Amenajare bucătărie cu albastru

Ideal într-o bucătărie de dimensiuni mari, albastrul te trimite cu gândul la frumusețea mării, deci este alegerea perfectă pentru cei care adoră zona litorală. De asemenea, albastru inspiră curățenie și relaxare unui spațiu. Este singura culoare care nu are nicio asociere negativă. 

Stil Clasic / Vintage
Dacă optezi pentru o amenajare a bucătăriei în stil clasic/vintage vei pune accent pe nuanțe șterse, pastelate și pământii. Alb, crem, maro sunt principalele referințe în paleta de culori, însă poți încerca și verde, mov, albastru sau galben, însă în variante cuminți. 

Amenajare bucătărie în crem

Din categoria culorilor neutre, crem se potrivește perfect cu spațiile bucătăriilor mici. Această culoare aduce un plus de luminozitate încăperii și creează impresia de spațiu mai mare.

Amenajare bucătărie cu maro

Culoarea care te duce cu gândul la lemn și deci la natură este printre preferatele celor care aleg maro pentru amenajarea bucătăriei. Aceasta este extrem de versatilă și poate fi integrată atât într-un spațiu în stil modern, cât și în unul clasic. Este ideal să optezi pentru o nuanță de maro atât în cazul unei bucătării generoase ca spațiu, cât și pentru o bucătărie mică.

Amenajare bucătărie albă

Pentru că de cele mai multe ori mai puțin înseamnă mai mult, vorba zicalei, o bucătărie amenajată în alb poate părea pentru unii banală, însă de cele mai multe ori albul aduce un plus de eleganță spațiului. Dincolo de atmosferă, albul conferă luminozitate și impresia unei încăperi mai generoase.

Amenajarea bucătăriei în funcție de tipul ei

Este esențial, atunci când pornești pe drumul amenajării bucătăriei, să ții cont de tipul pentru care optezi. Astfel vei putea aranja piese de mobilier, gândind proiectul pentru a nu părea nici prea încărcat, dar nici nefuncțional. Încearcă să găsești un echilibru în funcție de spațiul pe care îl ai de organizat.

Pe colț ( în formă de “L” )

O bucătărie în forma literei L este ideală pentru că asigură o funcționalitate sporită, ai efectiv mai mult spațiu de lucru și este și extrem de primitoare datorită luminozității. Te bucuri astfel de o bucătărie modernă, ușor de întreținut și unde îți face plăcere să petreci timpul.

Open space (americană)

Acest tip de amenajare a căpătat foarte mult avânt în cazul noilor locuințe pentru că oferă posibilitatea conectării celui care gătește la restul casei și membrilor familiei. De asemenea, în cazul unei astfel de amenajări, electrocasnicele și spațiile de depozitare se regăsesc pe un singur perete, lăsând loc pentru o zonă de dining care se extinde de cele mai multe ori în sufragerie. Singurul dezavantaj într-o amenajare de tip open space este faptul că mirosul alimentelor gătite pătrunde cu ușurință în casă.

Cu bar

Dacă ești un pasionat al băuturilor fine, atunci cu siguranță vei aprecia o astfel de amenajare. Aspectul unei bucătării cu bar este inedit, extrem de modern și perfect pentru serile petrecute cu prietenii. 

Cu insulă

Bucătăria cu insulă este o alegere care implică plasarea acțiunii de a găti în centrul camerei. Deși din punct de vedere estetic este foarte apreciată, o astfel de amenajare poate încărca vizual camera și nu este de cele mai multe ori funcțională, lăsând mai puțin spațiu de desfășurare.

Închisă (clasică)

Gospodinele vor aprecia întotdeauna o bucătărie închisă pentru simplul fapt că întreaga activitate se desfășoară într-un singur loc. Asta implică mai puțină curățenie și lipsa mirosurilor de mâncare în restul casei. Pe de altă parte, este și extrem de ușor de amenajat în funcție de spațiul de care dispui și de necesitățile tale.

Pe balcon

O astfel de amenajare este soluția perfectă pentru cei care locuiesc în apartamente de mici dimensiuni precum garsonierele. Practic, multe dintre bucătării fie sunt extinse către zona balconului, fie sunt mutate în acest spațiu. Există o mulțime de variante care să te inspire în a-ți crea spațiul perfect pentru gătit.

Cum să amenajezi în funcție de forma bucătăriei

Ține cont de forma și dimensiunile bucătăriei pentru a putea gândi o amenajare care să îți asigure confort și funcționalitate. 

Bucătărie pătrată

O astfel de bucătărie îți dă posibilitatea să te bucuri de spațiu de depozitare pe oricare dintre pereții încăperii. Această formă este ideală pentru bucătăriile de tip open space sau cu insulă, dar pot fi amenajate cu succes și în cazul unei bucătării închise. Astfel vei putea integra atât piesele de mobilier și electrocasnicele cât și zona de dining.

Bucătărie modernă dreptunghiulară

Dacă trebuie să amenajezi o bucătărie dreptunghiulară, este ideal să optezi pentru amplasarea mobilierului pe un perete și păstrarea celuilalt pentru spațiul unei mese, care din lipsă de spațiu prea mare poate fi pliabilă, pe perete. Cu un aspect modern și ușor de amenajat, bucătăria dreptunghiulară trebuie să treacă testul funcționalității. Este nevoie să găsești un echilibru în așezarea electrocasnicelor și încercarea de a nu crea un spațiu prea încărcat.

Ce finisaje alegem pentru amenajarea unei bucătării moderne?

Dincolo de factorul estetic, de care ținem cont în amenajarea bucătăriei, trebuie să iei în calcul și funcționalitatea finisajelor în funcție de activitățile pe care le întreprinzi în general în bucătărie.

Gresie și faianță

O bucătărie cu finisaje precum gresia și faianța poate fi extrem de modernă, amenajată în nuanțele și stilul dorit de tine, dar au o caracteristică foarte importantă – se curăță cu ușurință, factor care atârnă greu în cazul gospodinelor.

Piatră naturală

Dacă visezi la o bucătărie ca în filme, optează pentru o amenajare a bucătăriei cu piatră naturală. Va arăta superb la final. Cu toate acestea, trebuie să ții cont de faptul că este mai costisitoare și mai dificil de curățat și întreținut.

Parchet

Pentru a conferi spațiului bucătăriei mai mult confort și acel aer primitor, optează pentru parchet în locul gresiei. Este mai puțin rigid și rece decât varianta gresiei și poate fi curățat la fel de ușor dacă optezi pentru parchetul potrivit pentru un astfel de spațiu.

Tapet

Tapetul va aduce un plus de stil oricărei încăperi unde este utilizat, mai cu seamă în bucătărie. Vei obține o încăpere inedită, unică, amenajată după bunul plac. Ai grijă însă la calitatea materialului și la posibilitatea de curățare.

Panouri decorative 3D

Plăcile 3D fabricate din poliuretan cunoscute și denumirea de panouri decorative 3D sunt o inovație de ultima oră în materie de design și reprezintă o soluție de efect pentru decorul pereților la interior.  Mai multe modele aici.

Cum alegem mobilierul pentru bucătărie?

Primul pas înainte de alegerea mobilierului îl reprezintă opțiunea finisajelor. În funcție de nuanțele alese pentru aceste finisaje trebuie să alegi și culorile mobilierului. Astfel, ai grijă ca toate să fie în același ton sau să se armonizeze prin nuanțe complementare. De asemenea, ține cont de dimensiunile disponibile în spațiul bucătăriei și de necesitățile de funcționalitate ale acesteia.

Masă de bucătărie și scaune

Bucătăria reprezintă nu doar spațiul în care se pregătește mâncarea, ci și locul în care servești masa atunci când nu beneficiezi de o încăpere specifică în cadrul căminului tău. De aceea, atunci când alegi masa de bucătărie și scaunele, ține cont de restul pieselor de mobilier și de culorile folosite pentru finisaje pentru a crea un echilibru. 

Colțar

Opțiunea unei amenajări cu colțar poate fi utilă pentru că te ajută să economisești spațiu și creează și confort persoanelor care iau loc la masa ta. Asigură-te că alegi un colțar din materiale de calitate, rezistent în timp, care poate dispune de câțiva tabureți în plus pentru musafiri. 

Organizatoare, dulapuri și etajere

Când vorbim despre oameni pasionați de gătit cu siguranță vorbim și despre numeroase ustensile, accesorii și aparate care să facă activitatea preparării hranei mai ușoară. De aceea, dacă știi că vei avea nevoie de mult spațiu de depozitare, optează pentru soluții cât mai facile precum amplasarea unor dulapuri până la tavan pentru a utiliza tot spațiul disponibil. De asemenea, etajerele pot constitui un loc în care să așezi cele necesare, precum și diferitele organizatoare din interiorul dulapurilor sau sertarelor, care te ajută să ții totul în ordine. Un suport suspendat pentru pahare sau pentru vasele proaspăt spălate îți va fi de mare ajutor, de asemenea.

Scafa decorativă pentru a masca tevi si iluminat decorativ

Poți masca țeava de gaze din apartament cu ajutorul unei scafe decorative, marca Fabrica de Profile. 

  • este realizată din polistiren extrudat
  • reprezintă soluția de amenajare perfectă pentru mascarea țevilor inestetice care traversează încăperea. 
  • rezistă la temperaturi ridicate și desăvârșește ambientul din orice încăpere. 

De asemenea, ea poate fi întrebuințată pentru a ascunde corpuri de iluminat cu bandă LED, conferind o lumină ambientală plăcută camerei. 

Blat de bucătărie

Blatul de bucătărie este spațiul de lucru în orice bucătărie, deci este piesa cea mai solicitată. Un blat de bucătărie trebuie să fie de calitate și să întrunească câteva caracteristici: să fie rezistent la umiditate, la temperaturi ridicate, agenți chimici și să fie ușor de curățat și întreținut.

Din punct de vedere estetic el trebuie să se regăsească în paleta cromatică aleasă pentru restul pieselor de mobilier din bucătărie.

  • blat din lemn 

O bucătărie în care este prezent blatul de lemn va avea un aer primitor, rustic, dar în același timp lemnul natural poate fi o soluție extrem de funcțională. Blatul din lemn este igienic și poate fi tratat pentru a rezista umezelii și temperaturilor ridicate. Cu toate acestea, în cazul utilizării agenților chimici, acesta poate să se decoloreze, să se crape sau să se zgârie. Poți folosi câteva trucuri simple pentru a te asigura că ai curățat blatul din lemn. 

Dacă te confrunți cu pete de grăsime, o cârpă moale îmbibată în ceai negru te poate ajuta să scapi de ele. În cazul petelor de apă, aplică puțină pastă de dinți albă pe o cârpă și curăță zona. Atunci când ai de curățat pete de arsură, folosește o soluție care curăță metalul și apoi una formată din ulei vegetal și sare, pe care o lași să acționeze câteva ore. La final, poți folosi soluția specială de curățat lemnul.

  • blat din marmură

Marmura va conferi un aspect spectaculos bucătăriei tale, însă este de dorit în spațiile în care gătitul nu este pe primul loc. Îți recomandăm asta deoarece marmura poate fi dificil de întreținut. Ai nevoie de produse de curățare cu pH neutru în cazul unui blat de marmură. Pentru că se pătează cu ușurință, vei avea nevoie de o soluție din apă și bicarbonat de sodiu pe care să o lași să acționeze timp de o zi și pe care apoi să o îndepărtezi cu o cârpă moale.

  • termorezistent

Dacă îți dorești să ai o bucătărie cu un aspect de lemn, piatră naturală sau quartz, însă nu ai și un buget pentru asta, poți optea pentru un blat melaminat termorezistent. Mdf-ul lucios este mult mai ieftin, are un aspect estetic minunat și este simplu de întreținut. Singurul amendament este evitarea utilizării agenților de curățare precum clor, spirt, acid, dizolvant sau substanțe abrazive precum detergentul solid pentru că acestea duc la mătuirea suprafeței. O simplă cârpă sau lavetă umedă și apoi una uscată pot face ca blatul de bucătărie să rămână curat.

  • granit

Blatul din granit reprezintă cea mai bună soluție pentru amenajarea bucătăriei. Acesta este extrem de rezistent, ușor de curățat și conferă un aspect modern și luxos spațiului. Din păcate, costurile sale sunt ridicate și de aceea puțini sunt cei care decid să folosească din bugetul destinat amenajării pentru o astfel de opțiune.

  • inox

Și varianta unui blat din inox poate fi luată în calcul în bucătărie dacă îți dorești un spațiu mereu curat, care să nu atragă bacteriile. Inoxul nu păstrează și nu atrage mirosurile sau germenii, are un preț rezonabil și poate fi integrat cu ușurință în cazul bucătăriilor mici pentru că reflectă lumina, generând luminozitate spațiului. Un dezavantaj îl constituie faptul că suprafața sa se poate zgâria cu ușurință.

Cum alegem obiectele sanitare

Principalul obiect prezent în orice bucătărie este chiuveta, însă alegerea acesteia trebuie să țină cont de mai multe aspecte. 

  • În primul rând, ai grijă să se regăsească în spațiul pe care îl ai disponibil astfel încât să servească necesităților tale. 
  • Atunci când vorbim despre materialul din care este confecționată, chiuveta poate fi atât din inox, cât și din granit sau marmură. Bugetul pe care îl ai disponibil sau efectul stilistic pe care dorești să-l creezi sunt cele care vor face diferența. 
  • De asemenea, ține cont de faptul că unele modele de chiuvete sunt prevăzute cu diferite compartimentări sau accesorii utile pentru o gospodină, însă acestea sunt și mai costisitoare când vine vorba de preț.

Cum alegem electrocasnicele

Sunt esențiale pentru o desfășurare a activităților mai ușoară, deci electrocasnicele nu pot lipsi din dotările unei bucătării moderne. 

  • În funcție de necesitățile fiecăruia acestea pot varia, însă principalele electrocasnice regăsite într-o bucătărie vor fi mereu frigiderul, aragazul sau plita, cuptorul și cafetiera. 
  • Dincolo de acestea, o nevoie tot mai crescută este pentru mașini de spălate vase, care pot varia ca dimensiune, precum și integrarea mașinii de spălat rufe în cadrul bucătăriei, atunci când vorbim de o locuință cu spațiu redus. 
  • Pentru ca din punct de vedere estetic toate acestea să arate bine, alege să incorporezi electrocasnicele în mobilierul de bucătărie. Vei obține un spațiu mai puțin încărcat și frumos armonizat, păstrând funcționalitatea.

Accesorii și decorațiuni pentru amenajarea bucătăriei

Chiar dacă îl privești mai degrabă ca un spațiu ce trebuie să îți faciliteze gătitul, bucătăria este un loc în care poți să te simți confortabil, să servești masa cu plăcere apelând la diferite accesorii și decorațiuni.

Poți opta pentru elemente de decor încă din stadiul finisajelor, alegând o faianță cu diferite modele geometrice sau poate într-o culoare mai aprinsă, diferită de restul amenajării. Un coș de fructe pe care să ai grijă să-l împrospătezi sau poate câteva ghivece cu plante aromatice pot constitui decorațiuni utile în orice bucătărie.

Dacă vrei să adaugi o notă jucăușă spațiului, alege prosoape în culori vibrante sau așează un covor inedit pe podea. Tocătoare cu forme speciale, ustensile așezate într-un borcan colorat sau veselă cu modele spectaculoase pot transforma o bucătărie banală în spațiul tău de relaxare.

Inspirația vine de la Fabrica de Profile

Personalizează-ți bucătăria astfel încât să te reprezinte în totalitate și alege profilele decorative 3D. Ușor de montat, realizate din poliuretan de înaltă calitate și cu rezistență sporită la umezeală și șocuri, profilele decorative 3D creează dintr-un spațiu banal, unul cu stil. 

Ca să te convingem, am adunat mai jos câteva dintre lucrările care ne reprezintă, bucătăriile amenajate în stilul Fabrica de Profile și sperăm să te inspire.

Amenajarea bucătăriei poate fi plăcută și ușoară dacă ții cont de sfaturile specialiștilor și de propria ta inspirație, combinând elementele funcționale cu cele estetice pentru a crea armonie în spațiul pe care îl ai la dispoziție pentru încăperea ce poate servi drept loc de luat masa, de preparat mâncarea sau de stat la o cafea cu prietenii.

Dacă ai ajuns până aici, nu ezită să ne contactezi direct și să ne întrebi și mai multe detalii. Suntem experții tăi în amenajări. De la 0 ;). 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *