General

Decorarea casei de Craciun si impodobirea bradului – Peste 60 imagini si idei

Cum te pregatesti pentru decorarea casei de Craciun 

Crăciunul este de departe cea mai așteptată și cea mai iubită sărbătoare din an, cel puțin pentru creștini. Luna decembrie este una presărată cu sărbători și este deseori numită “luna cadourilor” nu degeaba. Pe întreg globul magia sărbătorilor ne ajută să ne deconectăm de la stresul zilnic, dar mai ales, încercăm să fim mai buni cu ceilalți. 

Unul dintre cele mai frumoase momente dinaintea zilelor de Crăciun îl reprezintă decorarea casei de Crăciun. Vedem în filmele de sezon case frumos împodobite și ne-am dorit mereu o casă așa. De câțiva ani încoace românii au înțeles frumusețea casei decorate cu instalații electrice de jur-împrejur și au început să creeze tot felul de figurine. Alții își împodobesc brazii din curte dacă sunt norocoși să aibă unii.

Copiii sunt cei mai încântați de acest obicei care s-a perpetuat încă din cele mai vechi timpuri, din generație în generație, chiar și în acele vremuri când Moș Crăciun era Moș Gerilă. 

Dacă voiai o ocazie să îți folosești imaginația la maximum, sezonul rece este momentul cel mai potrivit. Poți să ai momente de calitate cu cei mici, cei dragi, adunați în jurul bradului pentru a-l împodobi cât mai frumos. Ne străduim cu toții să creăm o operă de artă cu care să ne “lăudăm” în Insta stories. 

Dacă nu știai decorarea casei de Crăciun este unul dintre cele mai frumoase activități. Cum te pregătești de acest moment? Well, ai nevoie de un anumit metraj de instalație electrică în funcție de ce modele ai vrea să creezi și multe prize duble și triple.  

Stabilirea bugetului pentru decoratiunile de Craciun 

Unul dintre cele mai importante lucruri atunci când vine vorba de decorarea casei de Crăciun este stabilirea sumei necesare pentru a duce la bun final acest proiect. Pentru a nu te deplasa și a pierde timp cel mai bine ar fi să verifici magazinele online pentru a putea face o estimare de preț cât mai apropiată de realitate. 

Alegerea cromaticii si temei pentru decorarea casei de Craciun 

Următorul pas ar fi să alegi cromatica și tema pentru decorarea casei. Este important să știi de la început cum vrei să arate casa, adică în ce stil: românesc, american, vintage, scandinav? Cea mai frecvent întâlnită culoare este roșul alături de alb, auriu, argintiu. Totuși poți alege orice culoare de bază pentru construcția amenajării: verde, albastru, auriu. 

Sfaturi utile pentru decorarea interioara a casei pentru Craciun 

Pentru Crăciun de poveste fără incidente neplăcute, ai nevoie de o instalație electrică potrivită.

Cei mici trebuie ținuți departe de tot ce înseamnă electricitate, de aceea, prizele pot avea protecție pentru copii, iar prelungitoarele ar fi bine să stea cât mai sus pentru a nu putea fi atinse nici măcar în joacă.

Pentru a decora o scară sau alte suprafețe de mari dimensiuni vei avea nevoie de instalații clasice sau cele de tip perdea, pe când pentru un singur obiect sau piesă de mobilier ai nevoie de o instalație de mici dimensiuni.

Sfaturi practice pentru decorarea casei de Craciun in exterior 

Dacă vrei să decorezi casa pe exterior, de exemplu acoperișul sau aleile din curte, grădină, vei avea nevoie de instalații outdoor. Acestea au fost create cu acest scop și sunt mai rezistente. Poți folosi și proiectoarele laser cu LED pe care le poți controla prin telecomandă. Indiferent de câtă opulență vrei să creezi, poți contura ușor ferestrele, ușile, streșinile cu un rând de instalație sau poți acoperi toată casă cu o instalație de tip perdea. 

Decorarea casei de Craciun in functie de camera 

Crăciunul și atmosfera sa ar fi bine să cuprindă toate camerele, nu doar dormitorul sau livingul. Astfel vei avea o atmosferă unitară care îți va oferi os tare de bine. Este bine să te bucuri de magia Crăciunului cât de mult poți. Avem nevoie de povești și de speranță. Acum poți decora întreaga casă pentru o atmosferă de poveste. 

Decorarea dormitorului de Craciun 

Dormitorul, indiferent dacă este al copilului sau al părinților poate fi decorat la fel de festiv. Poți alege să împodobești tăblia patului sau chiar peretele de deasupra lui folosind o ghirlandă luminoasă. Mai mult, poți pune pe pat așternuturi albe sau roșii. Poți orna și fereastra cu o perdea de luminițe sau figurine luminoase. 

Decorarea sufrageriei de Craciun

Sufrageria este locul unde îți poți face de cap! Ai suficient spațiu la dispoziție pentru a crea orice tip de atmosferă dorești. Pe lângă un brad impodobit care va avea colțul său și de unde poți pune ghirlande pe toți peretii, poți decora și un perete accent. Aici poți folosi un aranjament mai deosebit cum ar fi o coroniță de globuri sau ceva similar. Dacă ai un șemineu fals, îl poți decora cu lumânări și aranjamente speciale. 

Decorarea holului de Craciun 

Intrarea în locuință și holul sunt cele mai importante locuri atunci când vine vorba de decorațiunile de Crăciun deoarece lor li se datorează prima impresie făcută. Oaspeții tăi vor simți atmosfera de sărbători încă de când pășesc în casă. Poți alege aranjamente realizate din brad sau alte materiale, iar pe ușă poți agățăa o coroniță din brad decorată u globuri, conuri sau chiar nuci. 

Decorarea balconului de Craciun 

Balconul frumos decorat pentru sărbători va atrage atenția tuturor trecătorilor și îți va oferi și ție o bucurie, emoție de magie.

Poți folosi stickere pe geamuri sau poți desena fulgi imenși de nea. Ai nevoie de o decorațiune principală cum ar fi un ceas de seară înconjurat de luminițe albe, colorate, care să aibă joc de lumini. Totul va inspira magia Crăciunului.

Decorarea gradinii si curtii de Craciun 

Dacă vrei să decorezi casa pe exterior, de exemplu acoperișul sau aleile din curte, grădină, vei avea nevoie de instalații outdoor. Acestea au fost create cu acest scop și sunt mai rezistente. Poți folosi și proiectoarele laser cu LED pe care le poți controla prin telecomandă. 

Te poți inspira de la americani. Ei au făcut o tradiție din decorarea casei cât mai luminos posibil. Sigur ai văzut filme cu case atât de luminate că ai fi zis că este zi afară. Poți crea același efect de lumină și opulență cu instalații luminoase plasate cât mai strategic pe întreaga suprafață a casei. Poți pune în evidență ușile, ferestrele, dar și alte elemente ale casei. 

Sfaturi pentru decorarea spatiilor mici 

Un exemplu de spațiu mic este baia. Indiferent că locuiești la casă sau la apartament, baia este de obicei cea mai mică încăpere exceptând holul.

Asta nu înseamnă că nu poți face ceva frumos și în baie. Poți aduce atmosfera Crăciunului aici datorită fulgilor de zăpadă lipiți pe oglindă. Mai poți pune într-o vază câteva crenguțe vopsite în alb, apoi poți decora vaza cu globuri. 

Idei de Stiluri si tematici pentru decorarea casei de Craciun 

Decorarea casei de Crăciun poate fi inspirată de un anumit stil sau poți face un mix între mai multe. Orice ai alege, ferește-te de kitsch. Uneori, less is more. 

Decorarea casei de Craciun cu obiecte hand made 

Obiectele hand made au un iz special deoarece persoana care le realizează pune suflet în ele. Dacă ai un buget limitat, decorațiunile realizate acasă îți pot aduce în locuință atmosfera mult-dorită. Nu ai nevoie de obiecte scumpe, ci de imaginație și îndemânare. Poți pune deoparte banii pentru cadourile de Crăciun. Cea mai mare parte a bugetului de sărbători merge spre pregătirea mesei de Crăciun și cumpărarea celor necesare. Ai mai jos câteva idei care sper să te inspire. 

Idei pentru decoratiuni de Craciun DIY 

A-ți face singur decorațiunile se poate transforma într-o activitate de suflet alături de cei dragi. Cei mici se pot îndrăgosti de realizarea unor astfel de obiecte. Iată câteva idei:

  • Ghirlande de brad
  • Coronițe de brad
  • Crenguțe lipicioase
  • Globuri personalizate
  • Brad de Crăciun din crengi
  • Coroană din dopuri de vin
  • Aranjament de globuri suspendate de tavan
  • Brad din șirag de luminite
  • Vaze cu ornamente de Crăciun
  • Coroniță din globuri cu luminițe
  • Sfeșnice de Crăciun
  • Decorațiuni pentru scaunele casei

Decorarea casei de Craciun cu elemente naturale 

Pentru a decora casa de Crăciun folosind elemente naturale poți apela la coronițe sau crenguțe de brad, suport de lumânări din brad natural, conuri de brad, vâsc. 

Decorarea casei de Craciun in stil clasic 

Stilul clasic este renumit pentru eleganță și sobrietate. Poți alege 2 culori pe care să te axezi și un singur tip de decorațiuni. 

Decorarea casei de Craciun in stil scandinav 

Stilul scandinav este caracterizat de folosirea materialelor naturale cum ar fi lemnul, dar și a culorilor neutre cum ar fi albul, negrul, griul. Simplitate și iar simplitate. 

Decorarea casei de Craciun in traditional romanesc/rustic 

Casa în stil tradițional românesc este caracterizată de utilizarea lemnului și a culorilor naturii. 

Decorarea casei de Craciun in stil minimalist 

Stilul minimalist este caracterizat de cât mai multă simplitate, elemente de decor fără elemente inutile. Evită luminarea excesivă și decorațiunile mici și mărunte. Mai puțin înseamnă mai mult, nu uita! 

Idei pentru impodobirea bradului 

Bradul este cel mai important și impunător element al Crăciunului. Fie că alegi un brad natural, fie că este artificial, decorațiunile sunt cele mai importante. Este important să mergi pe decorarea bradului în două culori pentru a crea un design simplu și elegant. 

Ce semnificatie are impodobirea bradului 

Împodobirea bradului de Crăciun este un obicei îndelungat despre a cărui origine nu se știu foarte multe lucruri. Se bănuiește că bradul de Crăciun ar fi apărut primele dăți la popoarele germanice, apoi s-a răspândit în tradiția creștină. La început, bradul de Crăciun era împodobit cu fructe, flori, biscuiți. 

Cum alegi bradul de Craciun 

Alegerea bradului de Crăciun poate fi provocatoare dacă nu știi exact ce îți dorești. În funcție de locul unde îl vei amplasa poți alege dimensiunile, în funcție de durata pe care dorești să-l utilizezi poți alege brad natural sau brad artificial, iar în funcție de preferințe poți alege un brad alb sau verde.

Cum alegi globurile de Craciun 

Poți alege globulețe în două culori sau o singură culoare. Este important ca efectul final să fie unul de unitate și echilibru. Așadar, nu folosi globuri de toate culorile pentru că poate da impresia de kitsch. Dacă îți plac brazii cu globuri cât mai puține, alege globuri mari. Dacă vrei globuri de efect alege mici și cât mai viu colorate. 

Cum alegi ghirlandele si beteala de Craciun 

Beteala poate fi de o singură culoare sau de mai multe. Alege în funcție de modelul care îți place. La fel și cu ghirlandele. Ai la dispoziție o mulțime de modele și culori. 

Cum alegi varful bradului de Craciun

Vârful bradului de Crăciun va fi centrul atenției pentru toți cei care îl vor vedea. Ai grijă la greutatea ornamentului pentru a putea fi susținut de vârful bradului. 

Cum alegi culorile pentru decorarea bradului

Culorile pentru decorarea bradului sunt în general următoarele: alb, argintiu, roșu, verde, mov, albastru, auriu. Alege în funcție de ce îți spune inima! 

Sfaturi practice pentru atunci cand te apuci sa faci bradul 

Decorarea bradului este un moment special pe care îl poți savura alături de cei dragi pe un fundal de colinde și cu ciocolată caldă din care să sorbi printre picături. Cei mici vor fi încântați. Uite câteva sfaturi:

  • Amplasează bradul departe de surse de căldură, pisici sau bebeluși
  • Pune bradul departe de ușă și undeva unde să nu blocheze accesul
  • Pune globurile mari jos și pe cele mici sus pentru un aspect plăcut
  • Poți începe cu ghirlandele, beteala, globulețele și la final instalația
  • Asigură-te că ai suficiente prize și prelungitoare pentru toate instalațiile

Alte sfaturi si idei pentru decorarea casei de Craciun 

Decorarea casei de Crăciun este unul dintre cele mai așteptate momente ale sezonului rece. Ai mai jos câteva idei de amenajare craciun utile și inspiraționale, sperăm noi. 

Idei pentru decorarea mesei de Craciun 

Masa de Crăciun este centrul de interes odată cu reunirea familiei, de aceea, merită împodobită cum se cuvine. Dacă nu știai, masa de sărbători este încărcată de tradiții și mai ales de emoția adunării familiei în jurul său. Decorațiunile de aici nu se vor reduce doar la fața de masă și șervețele. Poți folosi cu încredere crenguțe de brad, conuri, globuri, lumânări. 

Mâncarea bună ce va fi servită la masa de Crăciun are nevoie de o anumită evidențiere pentru a fi savurată la adevărata sa valoare. Aspectul vizual al mesei de Crăciun este la fel de important ca gustul bucatelor. Poți începe decorarea cu punerea unei fețe de masă noi. Cel mai frumos ar fi să poți decora masa intr-o combinație de culori cum ar fi roșu alb sau albastru galben. Cel mai elegant tip de masă este cea care are toate elementele albe. 

Pentru a adăuga un plus de strălucire, este bine să adaugi accente de auriu sau argintiu. De menționat este că în centrul mesei poți plasa un accesoriu specific de mare impact cum ar fi o coroană cu lumânări, crenguțe sau conuri de brad, fundițe roșii și sclipici. Poți de asemenea, folosi o vază transparentă în care să pui obiecte specifice sărbătorilor: castane, nuci, conuri, bețe de scorțișoară. 

Cum poti decora ferestrele de Craciun 

Ferestrele sunt la fel de importante ca orice alt element pe care ai decis să-l decorezi de Crăciun. De fapt, ele sunt “ochii” casei tale și merită la fel de multă bucurie și culoare. Poți folosi ghirlande de beculețe, fulgi de nea, stickere cu oameni de zăpadă și Moș Crăciun. Spray-ul cu aspect de zăpadă este ideal pentru geamuri pentru a crea impresia că a nins abundent. Mai poți agăța crenguțe de brad sau o coroană de crenguțe de brad la fiecare geam. 

Idei de decoratiuni de Craciun pentru usa de la intrare 

Ușa de la intrare este cartea de vizită a casei tale în perioada sărbătorilor. Aici poți pune o coroniță de brad natural sau artificial sau o ghirlandă. Mânerul ușii poate fi de asemenea împodobit cu beteală.  Uite câteva idei pentru amenajare casa de craciun. 

Cum alegi instalatia de Craciun 

Instalația de Crăciun are de obicei două tipuri: interior sau exterior în funcție de locul unde va fi utilizată. Pentru exterior este bine să folosești instalația de exterior deoarece este rezistentă la frig, apă, zăpadă. Uneori, dacă pe balcon este la fel de frig ca afară, ar fi indicat să folosești tot instalații de exterior. Siguranța este mai importantă ca orice! Ai mai jos câteva idei pentru decorarea casei de craciun. 

Cum impodobeste elementele accent din casa astfel incat sa nu para incarcat 

Pe lângă acele decoratiuni craciun specifice sărbătorilor de iarnă poți utiliza ornamente de perete sau tavan realizate din poliuretan. Ele pot aduce un plus de clasă și eleganță casei tale. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.